Misiune și obiective
Asociația ”Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra Neamț” s-a constituit ca un parteneriat public-privat, în scopul realizării și implementării politicii de promovare și dezvoltare turistică a municipiului Piatra-Neamț și a zonei metropolitane aferente acestuia, conturării și consolidării unei imagini unice și atractive a municipiului și a zonei periurbane, atât pe plan intern cât și internațional, prin coagularea tuturor actorilor interesați și a eforturilor necesare în promovarea orașului ca destinație turistică atractivă din punct de vedere al experiențelor culturale și totodată ca oraș deschis, multicultural, cosmopolit și primitor, care oferă condiții și șanse foarte bune pentru locuit, muncă și trai.
În acest scop, Asociația se constituie ca lider local strategic, pentru dezvoltarea, gestionarea și promovarea unitară a destinației turistice Piatra-Neamț și a Zonei Metropolitane.
Dezvoltarea destinației turistice Piatra-Neamț se bazează pe un parteneriat deschis, cu actori din sectorul socio-economic, dezvoltare urbană și arhitectură, artă, cultură și religie, politică și administrație, logistică și mobilitate, mediul academic, știință și educație, etc., cu respectarea principiilor echidistanței, echității și egalității de șanse.
Organizația reprezintă un model de cooperare descentralizată, punând la aceeași masă actori importanți din industria turistică pentru misiunea comună de a dezvolta și promova în mod unitar destinația turistică Piatra-Neamț.
Obiectivele organizației
Obiectivele principale sunt creșterea notorietății brandului turistic de destinație, creșterea atractivității, competitivității și vizibilității destinației Piatra-Neamț în sistemul turistic național și internațional, creșterea duratei sejurului/turist și creșterea numărului de turiști din destinație într-un an.
- dezvoltarea și promovarea turismului din Municipiul Piatra-Neamț și din zona metropolitană, pentru creșterea numărului de vizitatori, dar și a duratei sejurului turistic în localitate și în zonă;
- implicare în elaborarea, implementarea și monitorizarea strategiilor de dezvoltare a turismului local, regional și național pe principiile sustenabilității și turismului durabil;
- dezvoltarea și implementarea unor proiecte (finanțate din surse interne și/sau externe);
- îmbunătățirea colaborării între actorii din domeniul turismului (hoteluri, agenții de turism, unități de alimentație, unități de agrement, instituții de cultură, instituții muzeale, mediul academic, administrații publice .
Membrii Organizației
Organizația de Management al Destinației a Municipiului Piatra Neamț a obținut avizul în luna martie 2023, iar astăzi numără 29 de membri, reprezentând autoritatea publică locală (Municipiul Piatra-Neamț) și reprezentanți ai industriei ospitalității și turismului (unități de cazare, restaurante, cafenele, organizatori de evenimente și de agrement, producători locali, agenții de turism și de consultanță în turism).
