Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif Muncitorul din Piatra-Neamț a fost construită în 1895, iar în cursul anilor 1936-1939 a fost supusă la numeroase renovări. Biserica și-a schimbat complet înfățişarea începând cu anul 2012, după un amplu proces de modernizare.
Primele familii catolice s-au stabilit aici în secolul al XVII-lea. Între timp, numărul catolicilor a crescut, astfel încât în anul 1996 a fost înfiinţat un al doilea centru parohial purtând hramul „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”.
Venirea primilor credincioşi catolici în acest oraş a fost favorizată de viaţa comercială şi meşteşugărească desfăşurată aici.
Dezvoltarea economică ulterioară a regiunii de pe Valea Bistriţei, mai ales în secolul al XVIII-lea, a condus la crearea unei comunităţi catolice noi la Piatra Neamţ. Raportul din 19 februarie 1765, al prefectului Misiunii din Moldova, părintele Iosif Oviller, vorbeşte despre necesitatea numirii unui preot pentru această comunitate.
În 1850 găsim în Piatra Neamţ o colonie franceză, având 185 de suflete, cu preot propriu, care ţine şi loc de paroh, în persoana părintelui Francisc Craimer. Există şi un important vestigiu documentar (o ştampilă) ce atestă existenţa unei parohii la Piatra Neamţ.
în 1895 are loc construcția catedralei. Biserica actuală este rezultatul modernizării şi înfrumuseţării bisericii, în jurul anului 1900. În cursul anilor 1936-1939 a fost supusă la numeroase renovări, tot atunci (1939) construindu-se casa parohială.Biserica și-a schimbat complet înfățişarea începând cu anul 2012, după un amplu proces de modernizare.
Sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus, a fost propus de Papa Pius al XII-lea în 1955 ca patron al muncitorilor.
Sfântul Iosif muncitorul este propus astăzi ca model pentru că excelează prin munca sa. În cazul lui munca a fost mijloc de împlinire umană. Și-a făcut un re-nume – „tâmplar” – prin activitatea sa. Și-a câștigat respectul celor din jur, munca fiind pentru el o cale de creștere în identitate și demnitate.

